vineri, 1 decembrie 2017

Am fost „LAZĂRist” ....

           

A scrie despre anii de liceu atunci cănd ai trecut binișor de 70 ani, nu  este un lucru prea ușor și aș zice și cam incomod. După trecerea a atât de mult timp, multe din întâmplări se estompează și posibilitatea de a ieși din realitatea evenimentelor este foarte probabilă. Efortul depus zic eu că este meritoriu, cu atât mai mult cu cât este vorba despre trăiri de peste 50 de ani. Prezentul articol urmează cronologic după cel pe care l-am scris cu ceva timp în urmă „Am fost savist...” și care a narat căteva intâmplări și impresii din perioada anterioară a claselor V-VII petrecute la Liceul „Nicolae Bălcescu” (așa se numea pe atunci) din București, continuatorul vechiului Liceu „Sf. SAVA” , așa cum de fapt se numește și acum după „revoluția din 1989”.

            Mi se pare normal ca după ce am fost elevul „primului liceu din București” actualul Colegiu Național „Sf. SAVA” , să merg la „al II-lea liceu din București” atât în ordinea cronologică a înființării lor căt și în propria mea cronologie. Transferul, bine înțeles după un examen, care la vremea aceea era unul f. serios, s-a produs în urma unui motiv explicat  în articolul anterior, dar și pentru faptul că în drumul spre casă nu mai puteam trece prin Cișmigiu, unde hârjoneala cu colegii mă făcea să întârzii în mod aproape regulat.
            Am dat deci examen de admitere în sesiunea de toamnă, după o vară petrecută sub „cohorta” de cicăleli ale mamei și a meditațiilor la lb. română (unde nu luasem nota de trecere)  care nu-mi ierta faptul că am fost atât de neatent.  La matematică, care va deveni de fapt profesia de bază, pot spune că de pe atunci „fluieram”, întrucăt deja rezolvam probleme la „GAZETA MATEMATICĂ”. Dacă la examenul de lb. romănă am acordat toată  atenția necesară, la matematică pot spune că aproape m-am distrat și lucru de care acum mi-e cam rușine, am ajutat și o colegă ( acum mi-am amintit numele) ELENA STOICESCU, lăsând-o să copieze după mine rezolvările subiectului. Dacă stau și mă gândesc, numele ELENA, avea să-mi fie prezent mereu în decursul vieții. Mama mea, soția, cea mai bună prietenă (ELENA SMĂRĂNDESCU – Lenți) cu care țin legătura și în prezent, o fostă iubită ILEANA, precum și o colegă de facultate ELENA BÂRSĂȘTEANU cu care aveam afinități inexplicabile, ca să numesc doar câteva dintre ELENE, aveau să joace un rol împortant în viața mea.
            M-am văzut deci admis și am început o altă etapă a vieții.  Liceul „Gheorghe Lazăr”  ca edificiu nu era așa de impunător și sobru precum liceul anterior prin care trecusem, dar era bine situat, aș zice eu în centrul Bucureștiului, lipt de grădina CIȘMIGIU și pe bulevardul cu cea mai mare aglomerare de cinematografe.
            Întrucât limba franceză o posedam destul de binișor, pentru că am avut profesoară particulară din primele clase, mama mea a dorit să urmez la școală la clasa de germană, deoarece după moda veche acestea erau cele două limbi străine mai importante în Europa. Limba rusă era obligatorie și se învăța încă din scoala elementară. Aveam să fac apoi și limba latină, nu mulți ani, dar suficient pentru a înțelege formarea limbilor pe continentul nostru. Am avut așadar o serioasă bază lingvistică ce avea să-mi folosească pe parcursul întregii cariere, iar în prezent când pot călători fără restricții, pot spune că mă ajută foarte mult să înțeleg oamenii și locurile.
            Clasa în care am început noua etapă  școlară era situată la parter în corpul opus fațadei centrale a liceului pe culoarul din dreptul intrării elevilor.
Din această clasă îmi amintesc două episoade mai ciudate pentru viața de elev.
            Aveam ore la matematică cu prof. MARCU, era un profesor tânăr cu mai puțină experiență didactică, un bun matematician însă, dar nu reușea să se impună în fața clasei, cam turbulentă de altfel. Uneori era prea gălăgie în clasă, mai ales când se întorcea să scrie pe tablă. Mama mea care era o femeie f. severă, trecând pe la școală să-mi vadă notele a avut curiozitatea să se uite pe gaura cheii să încerce să mă vadă cum mă comport și a văzut haosul care era în timpul orei. Împreună cu alți părinți care aflaseră și ei despre acest lucru au cerut la ședința cu părinți schimbarea profesorului, lucru care avea să se întâmple și am avut în continuare pe prof. KATZ PAULA, la care nu prea avea nimeni curajul să miște în bancă.  Nu am cum s-o uit că a doua zi după ce stătusem până târziu în noapte să redactez soluții la probleme ca să le trimit la Gazeta Matematică, m-a ascultat la tablă și pentru că n-am văzut un plan care se forma, mi-a dat un patru cât mine de mare. A doua zi când aveam iar matematica, m-a verificat din nou, dar acum mi-a dat nota 10, că nu se putea altfel.
            Al doilea episod este poate și cel mai grav. Se întâmpla câte odată ca să nu vină profesorul la clasă și noi ar fi trebuit să așteptăm în liniște înăuntru ora următoare. Fiind după un examen de admitere destul de greu, aproape de Cișmigiu, dorința de libertate era nestăvilită și atunci când noi ar fi trebuit să așteptăm cuminți în clasă, fugeam pe fereastră, deoarece pe ușă am fi fost văzuți de personalul didactic sau de elevul de serviciu. Problema cea mai gravă era că sub fereastră nu era imediat pământul, ci se căsca un spațiu mare pănă la subsol, iar unde era pământul cam la un metru și ceva era o balustradă. Cine sărea pe fereastră trebuia să depășească acel spațiu. Eu nu am reușit și am căzut un etaj spre norocul meu în picioare (călcăile m-au durut f. tare) m-am ridicat și am urcat pe la capăt pe scări. Vărsta, norocul și adrenalina și-au spus cuvăntul. Am plecat  cu ceilalți câțiva mai întâi în Cișmigiu care era peste gard și apoi pe bulevard la cinematografe. Nu mai avea nimeni curajul să se întoarcă la școală.  Și unii se mai miră de ce se întâmplă acum prin școli!
            Acum am cunoscut-o pe Lenți (o fată foarte pritenoasă, vorbăreață și care nu știu ce a văzut la mine de am devenit atât de buni prieteni) și chir și când după doi ani, când clasele de germană s-au separat și regrupat în REAL și UMAN (ea fiind la cea din urmă secție iar eu la prima) am rămas în contact, mai ales că eram cu clasele pe același culoar.
      În cl. X-a de real am devenit conștienți că trebuie să ne croim viitorul. Cum eu trimeteam deja de câțiva ani soluții la Gazeta MATEMATCĂ, am continuat fiind ajutat și de competiția care a apărut între cei câțiva care aveam aceeași pasiune. În noua clasă formată de real au venit printre alții și doi colegi noi, unul era RADU DAN MARIAN cu care voi fi și coleg de facultate și care venea de la Liceul ȘINCAI, iar celălalt era AUREL SĂBĂILĂ, care venea de la Școala ROMANESCU.   Colegul Aurel era un entuziast al matematicii (chiar voia să rezolve trisecția unghiului prin mijloace geometriei euclidiene) și mă întreceam cu el la numărul de probleme rezolvate pentru gazetă.
Cel din urmă va deveni inginer constructor și va părăsi România înaite de „revoluția din 1989” pentru Franța și suntem în contact și în prezent.

            Dintre profesori, pot descrie pe câțiva care m-au marcat. Profesorul de limba română EMIL DAISA era îmbrăcat f. îngrijit, chiar elegant (aproape toți îi admirau pantofii făcuți de comandă), era și înalt, bine făcut, Pe vremea aceea era rar și curajos ca un profesor să vorbească elevilor despre „dadaism” iar la lacții să aducă chiar fotografii originale (să nu uităm că fotografia color era rară și tehnica de obținere complicată și scumpă) ca material didactic. În fotografia de mai sus este o glumă în care profesorul  ține o riglă în mână ca să „dea la palmă”, scena era departe de realitate, n-a atins vreodată pe cineva. Era așa iubit că ne făceam poze cu el.
Pofesoara de muzică MAREȘ se străduia să ne învețe câte ceva despre muzică și ne pregătea la cor pentru spectacolele ce se dădeau în sala de festivități a liceului. În această sală au debutat FLORIAN PITIȘ, MELANIA CĂRJE și DAN TUFARU (erau mai mari cu un an) într-o piesă bineînțeles sovietică „Zoia cosmodemianskaia”.
Profesoara de germană AUSLENDER ne purta prin literatura germană și chiar ne-a invitat de lea acasă să vedem albume cu reproduceri ale marilor pictori de origine germană.
Profesorul de matematică GLEB SIMIONESCU ne povestea cum se plimbă un gândac pe un pai care este dus de curentul apei, ca să înțelegem și să ne imaginâm cum se formează un „loc geometric”.
            Alt profesor iubit era cel de sport ZOLTAN BENEDEK care în sala de sport a școlii (unde un fost inspector școlar pentru sport DIMITRIE IONESCU, unchi pe care îl vizitam când eram mai mic, avea o placă de bronz pusă cu ocazia vizitei sale în liceu) se străduia să ne dezvolte fizic învățându-ne tehnicile de basket mai întâi și apoi de handball. A reușit atăt de bine, încât câțiva am fost selecționați să facem antrenament în cadrul Scolii Sportive nr.2 sub conducerea antrenoarei IOZEFINA UGRON, una din marile handbaliste ale echipei feminine românești din acele vremuri. Numesc pe câțiva dintre noi care am jucat în meciuri cu „Marele GAȚU”:  Theodor Drăgan, Boroș Florin (COPILU), Cătănescu Teodor, Opari Radu, Nicolaescu Ștefan și dintre fete de la clasa paralelă de uman: Antonaru Viorica, Pandele Agripina, Petrescu Silvia. Antrenamentele le făceam pe Stadionul Tineretului. La real eram mai mulți bâieți iar la uman erau mai multe fete, ne cunoșteam bine între noi și chiar dacă eram atunci în clase paralele, prieteniile din primele două clase rămăseseră constante.
            Cum să uit de profesoara de biologie ȘANDRU TARQVINIA care ne apropia de natură. Ne-a dus în practica școlară la Institutul pentru Cercetări Agronomice unde măsuram prin cântărire creșterea plantelor de floarea soarelui în concordanță cu cantitatea de apă cu care erau udate. Mai mergeam și în laboratorul institutului unde un cercetător ne explica tehnicile chimice de analiză. De acolo unii dintre noi ne mai aprovizionam și cu cantități mici de substanțe care ni se păreau deosebite și pe care le foloseam în „propriul laborator”  de acasă. Deși matematica era intersul meu principal, m-a interesat și mă interesează și natura sub toate aspectele ei.
            Memorabilă a fost și excursia la DOFTANA când profesorii ne-au dus ca să vizităm închisoarea deținuților comuniști. Se poate vedea că și în excursie uniforma școlară era aproape nelipsită.
            Prin ultima clasă a XI-a am făcut cunoștință (prin intermediul lui RADU DAN cu care mă împrietenisem având aceeași pasiune matematica),  cu Biblioteca CARTEA RUSĂ unde se aflau culegerile traduse în română ale lui DEMIDOVICI pentru matematică și alta pentru fizică de un autor care nu mi-l amintesc. Era pregătirea pentru viitoarea carieră de matematician. Restul materiilor ne interesau doar în măsura în care trebuia să le învățăm pentru bacalaureat. Deja înainte de începutul iernii acelui an, mama mea printr-o stratagemă ( a vorbit cu antrenorul echipei de tir, la care ajunsesem după handball, să schimbe ziua de antrenament ca să nu-i mai găsesc) m-a desprins de sport, ca să mă dedic doar studiului.
            Incercam să cunoaștem cum e viața de student și cu Teodor Drăgan mergeam pe terenul de baschet de lăngă Facultatea de Drept, unde după muzica de la un megafon se putea dansa seara ăn stilurile acelor vremi precum twist, cha-cha, rok-and-roll.
            Închei descrierea acelor ani de liceu cu un eveniment pe care mulți liceeni l-au trăit poate și anume ultima zi de liceu. Ca niciodată am venit toți cu uniformele călcate proaspăt și chiar cu șepcile pe care de cele mai multe ori nu le purtam (decăt când intram în liceu și eram controlați dacă aveam uniforma completă și cu matricolă). Erau înșirate șepcile pe cuierul care înconjura două laturi ale clasei precum niște soldăței. Abia acum, când urma să nu mai purtăm uniformă o apreciam, pentrucă era elementul care ne lega pe toți de acești frumoși și de neuitart ani de liceu. Este de menționat că am fost într-o clasă remarcabilă, întrucât dintre toți unul singur nu a intrat la facultate BURGHEAUA GHEORGHE, dar și acela a devenit aviator la TAROM.
            Acum după atât de mult timp când întălnirile colegiale din decade sau după 50 de ani s-au consumat, au rămas amintirile, pozele de grup și cei doi prieteni cu care țin legătura și în prezent.

La CORBEANCA împreună după mulți ani.

   








Cei doi colegi cu care sunt în contact și în prezent:
LENȚI SMĂRĂNDESCU și SĂBĂILĂ AUREL (Franța).



vineri, 9 decembrie 2016

Amintiri de „SAVIST”

Din ciclul de amintiri 7-18 ani....




Liceul „Sf. SAVA” - București

    „Nu știu alții cum sunt, dar eu când îmi amintesc de anii .....”,  cred că acest început de frază auzit și citit la școală, poate să tulbure somnul unor oameni, cărora amintirile nu le dau pace și aflați la vârsta, când acestea revin, sau le sunt împrospătate de foști colegi, prin mijloace numai de Dumnezeu știute.
    Începutul ca școlar l-am făcut la „Școala elementară nr. 50” de pe Șos. Panduri prin 1951.                 Învățătoarea al cărei nume nu l-am uitat niciodată, PAULA IANCU,  m-a învățat să pun rămurele peste iarnă în sticle, ca să poată înflori  primăvara devreme și  să scriu  caligrafic ( lucru atât de rar după generația mea, cînd literele „de mână” chiar sau modificat), mi-a insuflat dragostea pentru natură în grădinița din curtea școlii, iar directorul VASLUIANU  ne-a arătat în grădina din fața școlii, cum se plantează corect un arbust.
    Pe unii colegi mi-i amintesc pentru numele lor mai deosebit, precum CAPRINI MIHAI, TRAȘCĂ ION ( tatăl lui a lucrat mai întâi în cârciuma unei rude in colțul Șos. Panduri dinspre Șos. 13 Septembrie, ca apoi să cumpere cârciuma ), IZBĂȘESCU MIHAI ( care am văzut că a devenit profesor la Sf. SAVA), CRISTEA DAN și alții pe care nu mi-i amintesc din cauza vârstei mele actuale.
Caprini Mihai
   Pentru că mama, care nu a fost strălucită la matematică, a rămas cu acest of, după patru clase elementare m-a înscris la Liceul nr. 1 „NICOLAE BĂLCESCU”
Cristea Dan
(urmașul vechiului și renumitului Liceu Sf. Sava din București), numai printr-o stratagemă de ea cunoscută, întrucât nu locuiam în acea parte a orașului. Pe acele vremuri puteai fi înscris la o școală, doar dacă locuiai în același „raion”  cu ea. Așa că după examenul din clasa a IV-a m-am văzut coleg cu elevi din centrul Bucureștiului.

    Dirigintele, profesor de limba română, „tovarășul DĂNCIULESCU” , (atunci eram „tovarăși”cu profesorii noștrii) un om extraordinar, dar din păcate însemnat de natură, se străduia din răsputeri să ne învețe  a vorbi și scrie corect, gramatical. Avea un scris „desenat” cum nu am mai întâlnit și era destul de sever cu noi, care la acea vârstă nu aveam suficientă minte.  Noi îl poreclisem „domnul VUCEA” pentru că era sever cu noi, dar sunt sigur că la vârsta senectuții mulți l-au apreciat.  
    Îmi aduc aminte de o întâmplare, care ar fi putut să sfârșească tragic, dacă „cel de sus” nu m-ar fi apărat pe mine și mai ales pe colegul meu  MARTIN (?).
    Pentru că la plecare de la școală, treceam prin Cișmigiu venind dinspre Bd. Știrbei Vodă, ne făcusem un grup care adesea pierdea timpul hârjonindu-se în apropierea fântânii „Eminescu”. Era iarnă, dar nu ca acum „seacă”, ci plină de zăpadă, iar pe scara ce cobora spre lacul cu pelicani, ne făcusem pârtie.  Colegul MARTIN, ca mulți la acea vârstă, făcea pe grozavul în fața noastră, că el  o să meargă pe ghiața lacului. Gândul meu nefericit, revoltat în fața lăudăroșeniei lui, m-a făcut să-l împing de pe margine pe ghiața lacului. S-a rupt ghiața cu el și numai oamenii care se plimbau știu cum l-au scos de acolo, ud și înghețat; dar a scăpat fără urmări grave. Pentru mine urmarea a fost chemarea mamei la școală. Domnul diriginte DĂNCIULESCU a luat-o din capul culoarului cu „știți doamnă ce a făcut băiatul dumneravoastră?”. Mama săraca, s-a făcut mică (și chiar era mică de statură), a ascultat toată proza dirigintelui și a aflat și că voi avea media „patru” la purtare , pentru că notele erau atunci de  la 1 la 5.


Lupe Cindrel

Iordînescu Vladimir

Pogîceanu Nicolae

Timoșenco Alexandru




      Dintre colegi, mi-i amintesc cu numele întreg pe LUPE CINDREL, TIMOȘENCO ALEXANDRU, IORDĂNESCU VLADIMIR, POGĂCEANU  NICOLAE (cu care am fost coleg și la ROMCONSULT), BĂNCILĂ OCTAVIAN (coleg și la Fac. Matematică-Mecanică din București); dintre fete pe TEGUIANI MARGARETA, BUBENIC AURORA, MECU DANA (avea o coadă împletită de invidiat) și mai era o fată al cărei nume nu mi-l amintesc, blondă și cu care purtam corespondență prin sublinieri pe cărticica de poezii ale lui MIHAI EMINESCU.
    Profesorii care m-au marcat pentru restul vieții, au fost:
Profesorul GHINDĂ de  matematică; nu de la el mi se trage că am fost și eu profesor de matematică, dar mama văzând notele nu prea grozave  pe care le luam la materia lui, mi-a pus meditator la matematică (MARINESCU ILIE student pe atunci și mai târziu conferențiar la Universitatea din Pitești) și așa am ajuns la rubrica „rezolvitorilor” din GAZETA MATEMATICĂ  Seria B, și apoi la facultatea cu același profil. Profesorul GHINDĂ era un bun țintaș cu creta asupra elevilor care nu erau atenți, sau citeau diverse romane pe sub bancă. El săracul, se străduia să ne învețe procente și chiar rudimente de contabilitate, deși acestea din urmă nu știu dacă erau în programa școlară.
     Profesorul de geografie PETRONI PETRESCU, ne lua în cabinetul de geografie, unde eram fascinat de mobilierul bibliotecilor în care se țineau cărți cu coperți care mai de care mai frumoase și hărți. De la el am prins dragostea  pentru călătorii, astfel că mă pot lăuda, că am vizitat aproape toate țările mediteraneene și nu numai.
    Profesorul de muzică SCĂUNAȘ, se străduia să ne învețe a solfegia; nu-i pot uita extemporalele, care erau pentru mine mai grele decât cele de matematică.
    Fiind cu vocea în schimbare, m-a selectat pentru un spectacol în nu puțin celebra sală de teatru a liceului. Trebuia să cânt cu un coleg aria marinarilor; partea tristă este că în duminica spectacolului, m-am luat cu joaca și am uitat de spectacol. Ce a făcut sărmanul profesor, nici acum nu vreu să mă gândesc. Urmarea scriptică a fost o corijență trimestrială la muzică, de fapt singura mea corijență din perioada școlară. În gândul meu de copil fără minte, l-am blestemat să-i cadă un ghiveciu în cap; nu știu dacă acest blestem a avot vreun rol (regret și astăzi acel gând), dar a murit săracul în urma unui accident.
    Nu uit nici jocul „țările”, pe care îl jucam pe pământul din curtea școlii la poalele unui dud, cu scule mai mult sau mai puțin contondente (întotdeauna mi-au plăcut bricegele pe care continui să le colecționez și astăzi). Jocul consta in trasarea pe pământ a unui dreptunghi și aruncarea cu briceag, cuțitaș, șurubelniță sau orice era ascuțit la vârf în acel dreptunghi . În locul în care se înfigea, trăgeam o linie ca să delimităm cea mai mare porțiune  liberă din dreptunghi, în care ne scrijeleam inițiale. Și așa mai departe, căștiga cel care nu mai lăsa loc în dreptunghi pentru altcineva; dar acest lucru se întâmpla rar pentru că suna clpoțelul.
    Am mai avut un coleg GOICEA, care pentru a se evidenția între noi cei care treceam prin Cișmigiu, când dădeam colțul de pe str. Spiru Haret pe bd. Știrbei Vodă unde era o croitorie, deschidea mereu ușa și întreba spre  disperarea croitorilor: „ aveți sarmale” după care fugea, iar noi ceilalți ne amuzam ca de o glumă bună.
    Mai țin minte un coleg MATEESCU ȘTEFAN, cam greoi la vorbire, dorea să se facă avocat. Împreună fiind ceva mai mari, adică născuți la inceput de an, am fost primiți în organizația UTC  (Uniunea Tineretului Comunist) a școlii, înainte de examenul de absolvire. Și-a biruit greutatea vorbirii și l-am descoperit peste ani ca jurist la Ministerul Justiției.
    Dintre colege, TEGUIANI care locuia în vecinătatea liceului, era un model de fată cuminte și silitoare, iar AURORA cea cuminte și la fel de silitoare la învățătură, nu o pot uita deoarece la ea acasă (stătea într-un bloc pe colț în piața palatului „regal”) am fost la singurul meu „ceai” de pînă în clasa a VIII-a. După ce mi-a călcat mama uniforma de elev cu matricolă; nu aveam mulți dintre noi altfel de îmbrăcăminte, m-a dus la ușa apartamentului colegei unde am fost primit cu o căldură familială deosebită printre alți câțiva colegi gălăgioși. După ce ne-am ospătat cu sandwich-uri și mai ales cu dulciuri, am ascultat muzică și ne-am uitat pe diverse cărți, m-a preluat mama iar de la ușă și așa amintirea a rămas neștearsă.
    Fiind la o vîrstă la care încep să ne placă fetele, nu pot uita nici vizitele pe care le făceam la Liceul „Sf. IOSIF” vecin cu liceul nostru, în sala de sport (acolo am văzut prima dată concurs de scrimă), care putea fi accesată printr-o ușă în zidul  ce le despărțea.
    Poate că aș mai fi putut petrece mulți ani împreună cu acești colegi, dacă neatenția nu-mi juca o festă. Nu am luat examenul de admitere la liceu după cel de absolvire după clasa a VII-a, din cauza limbii române, unde la un subiect care trebuia să trateze doar despre proză, eu am amestecat și poezie și comisia mi-a taxat imediat neatenția, deși numărul paginilor scrise era deosebit de mare. De atunci m-am învățat să fiu mai atent la aproape tot ce fac și mai ales în momente cruciale.
    Mama care era sătulă de întârzierile mele la sfârșitul orelor, când treceam prin Cișmigiu, m-a pus să dau examen de admitere la liceu în toamnă la Liceul „GH. LAZĂR”, să nu mai am motiv să întârzii la terminarea cursurilor când plecam spre casă. Am intrat de această dată fără emoții și urmează ca în alt articol din „ciclul de amintiri 7-18 ani”, să scriu despre anii de „lăzărist”.

    Aceste rânduri mi-au fost „încolțite” atunci când, pe deja celebrul FACEBOOK, mi-am reîntîlnit colegi după atîția ani, avînd meserii frumoase sau fiind călătoriți prin lumea largă și pe care îi vedeți în fotografiile din articol.









vineri, 17 iunie 2016



EVANTIA COSTINESCU - tanti TITIA





                                 nascută la 26 iulie 1906 la MIZIL,  

ca al 3-lea copil al lui IOAN STOENESCU - fost Director al Școalei de Arte și Meserii din Mizil, născut la Odobești unde avea casă cu cramă și vie,
și ALEXANDRINA STOENESCU
 ( n. Niculescu în București  ca fiică de negustori cu depozit de lemne)


    
Fratele mai mare TOMA , iubitor de muzică  ( canta la vioară ) și de sporturi: box, fotbal, înot  de la care  i s-a tras și moartea într-un accident stupid sărind de la trambulină.   


Sora ELENA ( casatorită RADULESCU, funcționară la CFR ) nascută cu un an înaintea Evantiei, a decedat la 92 de ani.  A fost și ea iubitoare de muzică , fiind și ea  selecționată la concurs de Societatea Corală CARMEN. Cele doua surori au participat activ in Corul CARMEN primind ca recompensă  placheta comemorativă a  „1-a interpretare  românească,  cu cor a MISSA SOLEMNIS de Beethoven".





       Printre coriștii selecționați prin concurs,  erau și preoți precum pr. Jan Hanganu (tatăl sopranei și prof. de opera Carmen Evantia Hanganu -n.1934- stabiltă în Germania, elevă a Evantiei Costinescu) sau pr.prof. Nae Popescu (a fost profesorul de religie al M.S. Regele MIHAI 1 și președinte din 1927 al Societății Corale CARMEN). Au avut ca dirijori pe D.G.Chiriac și Ioan D. Chirescu.
      Amănunt interesant și prea puțin cunoscut,  este că marele BRANCUȘI a  cântat în corul CARMEN.
      A fost casatorita cu arh. ILIE COSTINESCU,  ieșean de origine, cunoscut atât pentru activitatea sa ca arhitect (printre altele a restaurat Palatul Culturii Iasi, castelul de la Ruginoasa si altele) , dar și prin aspectul sau deosebit - purta mustața si țăcalie "a la mousquetaire" cât și prin pronunțatul sau accent moldovenesc; au adoptat o fetiță,  LIZETA. 

              

      A studiat pianul și canto la Conservatorul din București cu Elena Anghel și la Wiena cu Felicia Kashowska, definitivându-și studiile la Milano și Munchen. A debutat in 1934.  După o activitate  ascendentă  la OPERA ROMANA din Bucuresti,   unde ca PRIM SOLISTĂ a interpretat roluri de SOPRANĂ LIRICA DE COLORATURĂ, 
     După 1945 activitatea EVANTIEI CFOSTINESCU a diminuat din doua motive, unul a fost acuzarea ei și a altor cantăreți de operă ca MIHAI ARNAUTU sau balerina FLORIA CAPȘALY de „legionarism" (impotriva acestui odios proces , asemănator cu procesul "colaboraționiștilor" din Franța, sa pronunțat cu vehemență și George Călinescu), iar celălalt motiv a fost apariția unei boli necruțătoare și rare (paralizie infantilă la adulți ) , care avea să ducă la moartea ei înainte de vreme, in brațele surorii sale ELENA la casa din Ionță Cegan (demolată pentru sistematizarea zonei CASEI POPORULUI) moștenită de la parinți, in 29 iulie 1955  
 
Este inmormantată la Cimitirul Ghencea civil  din București la jumatate primei alei pe stanga, împreună cu frații și părinții care au iubit-o cu nespusă dragoste.










       




































A interpretat pe scenă la  OPERA ROMâNĂ din București numeroase roluri de soprană printre altele , MIMI in BOEMA de Puccini , TRAVIATA de Verdi,

CARMEN de Bizet,
MARGARETA în FAUST de Gunot și altele.




     Deși cu o cariera scurtată înainte de vreme, a avut o activitate susținută cu multe evenimente;  spectacole, concerte de lieduri, turnee in țară și străinătae, participari la dineuri diplomatice, fiind apreciată atât în țară,  cât și peste granițe.









(la un dineu lângă  Ambasadorul TURCIEI) 






    (cu colegele de la OPERA)





NOTA AUTORULUI

     Ca unic nepot direct, îi păstrez o pioasă amintire atât pentru ceece a reprezentat ea în cultura  neamului românesc cât și pentru nemăsurata ei bunătate față de mine „dragul ei NICULĂIȚĂ”. Îmi dădea întotdeauna prăjiturele  pe săturate duminca și bani de cinematograf când eram școlar (era prin 1953).

  Regret că a dispărut atât de repede când ar mai fi putut să încânte publicul cu talentul și cultura ei.  Regimul de tristă amintire nu a apreciat-o și sunt sigur   că înregistrările la radio sau discurile ei ori au fost distruse sau în cel mai bun caz zac în praf și uitare.

„NICULĂIȚĂ”  


vineri, 22 aprilie 2016





SOARE .... personal.


Din experimentele personale (cca. un an de zile) am constatat că folosind mijloacele unui amator astronom, în vremurile noastre – prețuri actuale, se pot realiza următoarele instalații simple pentru observarea și fotografierea Soarelui. Mai pot fi multe alte scheme de realizare, după instrumente ( lunetă, telescop, aparat DSLR sau compact) dar eu voi scrie despre încercările mele în rândurile următore. Sper că pot fi asfel de ajutor acelor amatori astronomi care doresc să observe Soarele cu mijloace ce pot fi procurate acum din magazinele de specialitate.

A. LUNETĂ + PC-ocular cea mai ieftină metodă.

Cu o lunetă BRESSER 70/700 - montură ecuatorială manuală, cumpărată de la LIDL - care pune cam în fiecare an în vânzare un astfel de instrument ( costă până în 300 lei) - un PC-ocular cumpărat de la magazinul http://www.instrumenteoptice.ro/ unde dl. Costescu cu amabilitate vi-l pune la dispoziție contra unei sume de 250 lei, la care adîugați un laptop, puteți realiza deja primele poze ale Soarelui și deci petelor solare.

Descrierea PC-ocular este:

BRESSER este o firma germana de traditie, cu un foarte bun renume pe intreaga piata mondiala de instrumente optice
Ocularul electronic PC-Ocular reprezinta una dintre cele mai inteligente dezvoltari de produs din ultimii cativa ani. Puteti conecta telescopul dumneavoastra la un PC si puteti vedea pe monitor ceea ce vedeti in mod normal cu ochiul prin ocular. Software-ul inclus in pachet permite inregistarea, arhivarea si redarea comoda a imaginilor.
PC-Ocularul poate fi instalat pe orice telescop cu port-ocular (focuser) pe standard 31.7 mm (1.25''). Rezolutia oferita este 640x480 pixeli (VGA).
Cerinte PC:
- Personal computer cu Windows XP / Vista (32 / 64 Bit) / Windows 7 (32 / 64 Bit)
- Procesor (CPU) 1.6GHz
- 1 GB RAM
- 2 GB spatiu liber pe hard-disc
- CD sau DVD drive
- port USB 2.0
Situatie stoc: Epuizat.
Preturile includ TVA.

Pret: 275,00 RON

El poate fi comandat la dl. Costescu Alexandru mobil: 0723951936 (pe site http://www.instrumenteoptice.ro/produs_i.php?cod=84959000 este o poză mai veche a produsului, firma MEADE furnizând întotdeauna cel mai nou model).
Există și alte modele de cameră oculară la http://www.astroshop.ro la alte prețuri.
PC-ocular se atașează la lunetă în locul ocularului în același mod ca și el, după care cu cablul furnizat (intrare de imprimantă la PC-ocular și ieșire USB la calculator) se leagă la laptop.
Obiectivul lunetei trebuie să posede OBLIGATORIU un filtru solar

Cod: SWSF
Pret: 70,00 RON

care poate fi procurat de la aceeași firmă sau alte firme, oricum costul unei foi A4 de filtru autorizat pentru Soare este cca. 100 lei.
Softul utilizat pe laptop este Debut Video Capture Software și permite atât poze instantanee căt și filmare.


OBSERVAȚIE:
PC-ocular împreună cu laptop+soft poate fi folosit și împreună cu orice telescop (cu port-ocular (focuser) pe standard 31.7 mm (1.25'')).
Întrucât luneta BRESSER 70/700 are un trepied ușor, pe ea nu se poate instala și un aparat foto DSLR din cauza slabei stabilități.

B. TELESCOP

B1. - DSLR direct + TELESCOP

Pentru motive de transportabilitate (eu având o vârstă înaintată) am optat pentru un telescop MAKSUTOV-CASSEGRAIN 127/1500 mm. altazimutal, montură electronică-mecanică GOTO


Diametrul oglinzii: 127mm
Distanta focala: 1500mm, f/11,81
Oculare: Super10mm + Super 25mm
Montura: Altazimutala GoTo
Pret: 2.650,00 RON 
Cumpărat de la aceeași firmă a dlui. Costescu care cu amabilitate mi-a furnizat atât instrumentul cât și filtrul solar și accesorii bonus. Cântărește sub 10 kg. și încape într-o geantă de voiaj. La telescop, pentru motive de stabilitate am atașat între cele 3 picioare ale trepiedului care este suficient de solid, prinsă de un cordon, o greutate de aproape două kg.
Având o baterie mai veche de la mașină mi-am realizat autonomia funcționării sistemului de urmărire AZ-GOTO chiar pentru o întreagă noapte de observare.
Telescopul l-am achiziționat nu special pentru observații Solare, ci mai ales pentru cele nocturne, el fiind satisfăcător pentru satisfacerea dorințelor și posibilităților mele de observare. Am constatat că el este posibil de utilizat și pentru fotografiera Soareluui, cu un aparat DSLR (în cazul meu NIKON D3200) pe care îl poate suporta montat.
Când am achiziționat telescopul am cumpărat și inelul adaptor:


Detalii: Inelul adaptor T2-ring pentru camere foto Canon EOS (T2-EOS), respectiv pentru camere foto Nikon (T2-Nikon), permit montarea aparatului foto la telescop. Inelul T2 cu filet standard face adaptarea intre adaptorul T pentru telescop si aparatul foto.
Situatie stoc:
- T2-EOS: In stoc.
- T2-Nikon: In stoc.
Preturile includ TVA.
Pret: 78,00 RON 
(780.000 ROL)

Astfel asigurându-mi adaptarea aparatului foto la telescop. Veți vedea că acest inel este util și celei de a 2-a variante de montaj la telescop când folosesc focusier.
După punerea în poziție a telescopului și montarea OBLIGATORIE a filtrului Solar se pune in locul montajului ocularului, imediat după tubul acestuia (se scoate piesa cu șuruburi port-oculare) inelul adaptor T2 la care se poate monta (tip baionetă) aparatul foto DSLR fără obiectiv, deci în focarul telescopului.
Întrucât la vârsta mea mâinile îmi cam tremură și deci aș putea compromite declanșarea aparatului foto, mi-am procurat comanda de la distanță ML-L3 care îmi permite ca din apropierea aparatului să-l declanșez, repetat, la intervale, eventual schimbând ISO și timp de poză (mod declanșare 2s) astfel încât să realizez poate pozele mult visate. Telecomanda am procurat-o de la un magazin specializat foto spunându-i vânzătorului pentru ce îmi trebuie și tipul aparatului.
Cu acest montaj DSLR + telecomandă + T2 + telescop + filtru se pot realiza poze ale Soarelui în care acesta poate încăpea complet în cadrul clișeului de dimensiune 6016x400.



B2. DSLR + focusier + TELESCOP



Întrucât prin metoda anterioară nu puteam avea decât întregul disc Solar în cadru și nici o posibilitate de mărire, am căutat pe internet la accesorii să pot rezolva problema. Am găsit după căutări și sfătuindu-mă cu vânzătorul, metoda cu focusierul
(8-24 Zoom For Telescope)
http://www.astroshop.ro/meade-ocular-zoom-8-24mm-1-25-/p,10279

Meade Ocular Zoom 8-24mm 1,25"

Nr. articol: 10279
Marca: 
Meade

Lei 443,52 incl. TVA




Acest focusier îmi permite să obțin rezonabil pe clișeul DSLR un sfert din discul solar, deci față de metoda anterioară un detaliu mai important al petelor Solare.
Focusierul se fixează în baioneta în care se pun ocularele, iar în celălalt capăt se pune inelul T2 prin înșurubare. Apoi cu sistemul său baionetă se montează aparatul fot DSLR și pe modul MANUAL ca și în cazul anterior, se realizează fotografierea Soarelui în modalitatea de urmărire (tracking – Solar) după poziționarea lui în stație.



B3. TELESCOP complet + dispozitiv + DSLR cu obiectiv



Întrebându-mă dacă nu pot folosi aparatul foto DSLR normal, adică cu obiectiv, pentru a folosi toate posibilitățile aparatului, am descoperit existența suportului ORION, care se poate monta pe ocularul telescopului (indiferent de puterea lui de mărire) și atașa apoi pe acesta aparatul foto.









Orion Suport cameră universal Steady Fix


Nr. articol: 20993
Marca: 
Orion
Lei 268,80 
incl. TVA




Acest suport mi s-a părut suficient de solid ca să suporte greutatea camerei chiar cu obiectivul standard care este destul de greu și lung (extensia orizontală pe care se prinde aparatul foto este aproape de limită). Partea poligonală înfășoară ocularul telescopului iar pe articulația orizontală se înșurubează aparatul foto prin baza sa. Am realizat montarea în casă și atât suportul cât și trepiedul suportă greutatea ansamblului.
Nu am realizat încă fotografii cu acest montaj dar sper să pot face acest lucru în viitor.

OBSERVAȚIE:
În locul acestui suport se poate folosi altul mai ușor și poate mai ieftin, dacă se utilizează un aparat foto compact care este mult mai ușor și mai accesibil ca preț, dar zic eu cu limitările acestuia față de un aparat foto DSLR.


B4. TELESCOP + PC-ocular + laptop

Această metodă este asemănătoare cu cea în care se folosește luneta BRESSER.
Avantajul este marea stabilitate a trepiedului telescopului și folosirea PC-ocular împreună cu laptop și softul adecvat.
Eu cred că orice lunetă de amator sau telescop cu o putere de mărire rezonabilă poate fi folosit cu succes pentru observarea și chiar fotografierea soarelui, care rămâne atractivă chiar dacă profesioniștii pot realiza imagini extraordinare, incomparabil mai spectaculoase.

Unele dintre fotografiile realizate experimental au fost publicate de mine pe FB, iar altele se află în arhiva personală de fotografii astronomice.
Sunt multe de spus despre aceste experimente, și bune și rele, iar criticile pot abunda, dar fiecare astronom amator poate proceda cum îi este convenabil (prețuri și posibilități fizice); sunt doar sugestii.
Deși am fost astronom de profesie și poate s-ar aștepta ceva mai mult de la mine, mărturisec cinstit că am văzut multe instrumente în țară și străinătate, că nu am lucrat decât în domeniul observării sateliților artificiali (SAP) ai Pământului – profesioniștii sunt specializați pe domenii de cercetare în astronomie, dar pentru că interesul meu pentru astronomie continuă să existe și mai ales de când sunt pensionar (cu handicapurile inerente vârstei dintre care tremurul mâinilor și slăbirea vederii sunt f. importante pentru un astronom), îmi pot permite să încerc experimente în domenii pe care le cunosc mai puțin și cu bună-voință să le împărtășesc și altor pasionați de acest domeniu atât de interesant.



Neculai Rădulescu - astronom