vineri, 17 iunie 2016



EVANTIA COSTINESCU - tanti TITIA





                                 nascută la 26 iulie 1906 la MIZIL,  

ca al 3-lea copil al lui IOAN STOENESCU - fost Director al Școalei de Arte și Meserii din Mizil, născut la Odobești unde avea casă cu cramă și vie,
și ALEXANDRINA STOENESCU
 ( n. Niculescu în București  ca fiică de negustori cu depozit de lemne)


    
Fratele mai mare TOMA , iubitor de muzică  ( canta la vioară ) și de sporturi: box, fotbal, înot  de la care  i s-a tras și moartea într-un accident stupid sărind de la trambulină.   


Sora ELENA ( casatorită RADULESCU, funcționară la CFR ) nascută cu un an înaintea Evantiei, a decedat la 92 de ani.  A fost și ea iubitoare de muzică , fiind și ea  selecționată la concurs de Societatea Corală CARMEN. Cele doua surori au participat activ in Corul CARMEN primind ca recompensă  placheta comemorativă a  „1-a interpretare  românească,  cu cor a MISSA SOLEMNIS de Beethoven".





       Printre coriștii selecționați prin concurs,  erau și preoți precum pr. Jan Hanganu (tatăl sopranei și prof. de opera Carmen Evantia Hanganu -n.1934- stabiltă în Germania, elevă a Evantiei Costinescu) sau pr.prof. Nae Popescu (a fost profesorul de religie al M.S. Regele MIHAI 1 și președinte din 1927 al Societății Corale CARMEN). Au avut ca dirijori pe D.G.Chiriac și Ioan D. Chirescu.
      Amănunt interesant și prea puțin cunoscut,  este că marele BRANCUȘI a  cântat în corul CARMEN.
      A fost casatorita cu arh. ILIE COSTINESCU,  ieșean de origine, cunoscut atât pentru activitatea sa ca arhitect (printre altele a restaurat Palatul Culturii Iasi, castelul de la Ruginoasa si altele) , dar și prin aspectul sau deosebit - purta mustața si țăcalie "a la mousquetaire" cât și prin pronunțatul sau accent moldovenesc; au adoptat o fetiță,  LIZETA. 

              

      A studiat pianul și canto la Conservatorul din București cu Elena Anghel și la Wiena cu Felicia Kashowska, definitivându-și studiile la Milano și Munchen. A debutat in 1934.  După o activitate  ascendentă  la OPERA ROMANA din Bucuresti,   unde ca PRIM SOLISTĂ a interpretat roluri de SOPRANĂ LIRICA DE COLORATURĂ, 
     După 1945 activitatea EVANTIEI CFOSTINESCU a diminuat din doua motive, unul a fost acuzarea ei și a altor cantăreți de operă ca MIHAI ARNAUTU sau balerina FLORIA CAPȘALY de „legionarism" (impotriva acestui odios proces , asemănator cu procesul "colaboraționiștilor" din Franța, sa pronunțat cu vehemență și George Călinescu), iar celălalt motiv a fost apariția unei boli necruțătoare și rare (paralizie infantilă la adulți ) , care avea să ducă la moartea ei înainte de vreme, in brațele surorii sale ELENA la casa din Ionță Cegan (demolată pentru sistematizarea zonei CASEI POPORULUI) moștenită de la parinți, in 29 iulie 1955  
 
Este inmormantată la Cimitirul Ghencea civil  din București la jumatate primei alei pe stanga, împreună cu frații și părinții care au iubit-o cu nespusă dragoste.










       




































A interpretat pe scenă la  OPERA ROMâNĂ din București numeroase roluri de soprană printre altele , MIMI in BOEMA de Puccini , TRAVIATA de Verdi,

CARMEN de Bizet,
MARGARETA în FAUST de Gunot și altele.




     Deși cu o cariera scurtată înainte de vreme, a avut o activitate susținută cu multe evenimente;  spectacole, concerte de lieduri, turnee in țară și străinătae, participari la dineuri diplomatice, fiind apreciată atât în țară,  cât și peste granițe.









(la un dineu lângă  Ambasadorul TURCIEI) 






    (cu colegele de la OPERA)





NOTA AUTORULUI

     Ca unic nepot direct, îi păstrez o pioasă amintire atât pentru ceece a reprezentat ea în cultura  neamului românesc cât și pentru nemăsurata ei bunătate față de mine „dragul ei NICULĂIȚĂ”. Îmi dădea întotdeauna prăjiturele  pe săturate duminca și bani de cinematograf când eram școlar (era prin 1953).

  Regret că a dispărut atât de repede când ar mai fi putut să încânte publicul cu talentul și cultura ei.  Regimul de tristă amintire nu a apreciat-o și sunt sigur   că înregistrările la radio sau discurile ei ori au fost distruse sau în cel mai bun caz zac în praf și uitare.

„NICULĂIȚĂ”